Sunt sofer! Cel putin asa spune permisul meu de conducere. Cum am reusit? Nu am nici cea mai mica idee, insa poate are ceva de-a face cu faptul ca am invatat(citit) legislatia rutiera si am facut niste chestionare auto de genul drpciv pe cel mai tare site din Romania: permis-de-conducere.ro

Ei bine, poate ca a avut si instructorul meu o mica parte din vina deci pazea ca vin ;)

my newest pet

dust in the wind

Trebuie sa scriu... simt nevoia sa o fac, e ca un foc ce ma indeamna sa vin mai aproape sa simt caldura si sa ma eliberez de gandurile mele, sa astern pentru tine ceea ce imi arde sufletul, ceva ce-mi face mana sa tremure in timp ce tastez si ceva atat de puternic incat imi schiteaza un zambet pe fata fara voia mea, ce nu ma lasa sa stau locului dar ceva ce doare la fel de mult.
E frig afara. E vreme obisnuita pentru un inceput de noiembrie dar brusc iese soarele si stie el ceva de zambeste cu toti dintii, mai are un prieten aproape.
Stau in ulita noroioasa, calcand cand pe un picior cand pe celalalt pentru a ma incalzi si imi intorc fata ba in dreapta, ba in stanga, ba in fata de parca nu mi-as gasi locul. Nu caut pe nimeni, stiu exact unde e lumea. In fata mea un grup de jandarmi cu pusca in spate, trag chiulul, luand intre degetele manusilor albe o tzigara pentru a scurta asteptarea. In stanga si dreapta oameni multi cu fete posomorate asteapta si ei incercand sa-si stapaneasca mirarea. Eu stau alaturi de alti oameni dragi mie si tie si ma chinui si incerc din rasputeri sa conturez obrazul, ochii si zambetul tau dorindu-mi parca sa aud din nou acea voce calda ce imi incanta urechile pe vremuri.
A trecut vremea, parca nici nu are importanta si din curtea bisericii unde jandarmii cu manusi albe isi ocupa pozitia, incepe sa iasa lumea cu pasi grei de parca ar vrea sa opreasca timpul in loc, sa-l intoarca. O domnisoara cu sufletul zdrobit si alte cateva cu lacrimi in ochi se ratacesc prin multimea de pe cararea ingusta in spatele parintilor si a unui copil inocent ce isi ineaca plansul...si soarele zambeste in continuare.
Pasi de cai, urmati de o caruta pe care cineva a pus o patura se apropie de intrarea in curtea bisericii si plec si eu purtata de multime spre ... undeva...unde mergi si tu... incercand in continuare sa-ti zaresc zambetul.
Ma pierd printre oameni si e bine asa, pentru ca astfel imi pot cauta gandurile in liniste. Desi nu te vad, te regasesc, iti aud cuvintele, iti simt fericirea si gandurile, iar sperantele, puterea care iti permitea sa te bucuri de fiecare clipa, dorul si visele tale au acum o alta semnificatie pentru mine. O noua raza de soare imi sopteste mangaindu-mi obrazul, ce frumos ai stiut sa traiesti si ca ai avut parte de ce era mai bun. Da, tu chiar ai iubit, tu chiar ai fost iubit, ai stiut sa visezi si sa transformi visele in realitate... imi pare rau, mi-e dor de tine si acum parca mai mult decat inainte... nu asa trebuia sa fie... Serban, tu trebuia sa fi fost acum undeva, altundeva... sa-ti fugaresti dorintele, sa o prinzi de mana pe cea pe care ai iubit-o cu adevarat pentru totdeuna...noi trebuia sa te cinstim, sa ne bucuram pentru tine sa iti privim ochii plini de bucurie si nu sa te conducem pe ultimul drum.
Imi pare rau prietenul meu... as vrea sa pot schimba motivul pentru care suntem aici, dar nu pot si mi se rupe sufletul...imi va fi dor de tine... Stiu ca te voi regasi in chipurile unor straini, ca voi lua telefonul in mana sa te sun si ca imi voi dori sa vorbesc cu tine de multe ori... imi va readuce zambetul pe buze doar gandul ca ai stiut sa fi fericit, ca ai stiut sa vezi ce era mai bun in oameni si ca am avut onorea sa te fi cunoscut.
S-a ascuns si soarele si un vant groaznic de rece se furiseaza printre cei care isi iau ramas bun de la tine pentru ultima oara privind cum cobori si te inalti.
... acum doar cele trei focuri din armele celor cu manusi albe le mai aud si plecand cu pasi inceti spre casa imi inchid ochii, iar de sub pleoapele mele iti trimit o lacrima, un gand bun si un multumesc pentru omul care ai fost si pentru toate zambetele ce le-ai adus. Adio sau pe curand prietenul meu.

...se legana o frunza pe dansul vantului

A trecut si vara si e pe picior de plecare si toamna, iar eu parca abia acum ma pregatesc sa admir obisnuitul zbor al frunzelor galbui.
Ce facusi toata vara? Ei bine, nu am fost ca un greier imbatat de propriul sau talent care va muri de foamne la iarna. Mi-am umplut sufletul de caldura verii si mi-am aranjat in camara inimii amintiri ce ma vor incalzi in zilele cu vant si ger. Am adunat cateva experiente pe care le voi impartasi cu toti cei care vor sa le primeasca.
Coke Fest – un drum lung si fierbinte pentru a ajunge din adierea rece si placuta a zonei inconjurata de munti in toropeala capitalei, dupa asistarea la un accident urat cu un cadavru scos dintre fiarele masinii si asteptand trecerea, atat de fireasca in cursul unei vieti. Un spectacol reusit cu multe accente bucurestene si lacul acela luat parca dintr-o alta lume.
Frumos, frumos, poate chiar impresionant pana in momentul in care pe calea de intoarcere ajungi pe drum de munte si-ti dai seama ca nu iti lipseste nimic, ca ai tot necesarul in jurul tau.
Festivalul Peninsula – cunoscut si ca Felsziget- multa lume, multa mancare, tone de bere si tot felul de formatii. Desi anul trecut a avut un succes mult mai mare, cel putin pentru mine, a oferit si anul acesta cateva momente interesante. Incepand cu dansul focului, creat la concertul Kosheen de cativa inzestrati veniti din toate partile patriei, spectacol improvizat care nu avuse absolut nicio legatura cu programul oficial al festivalului, continuand cu imbratisarile gratuite si coafurile interesante oferite ambele de tineri ce se plimbau alene prin aburii de bere, apoi vocea Loredanei si terminand cu un show surprizator al cunoscutului, necunoscut de mine pana in seara respectiva, DJ Sterbinsky. Besides that, doar timpul petrecut cu prietenii la o bere, la un gulyas, la cortul artelor si la “masinute” mi-a redat senzatia de PARTYYYY!!!
Eh na, sa nu uit de evnimentul verii, cum statutul meu de domnisoara(inca) responsabila s-a transformat dupa un Da in ceva mai valoros, ceva ce ma face mandra sa fiu femeie.Oh da, imi place, gust fiecare moment al existentei mele efemere, deoarece ador sa fiu iubita si respectata, sa scot la suprafata emotiile mele indiferent de genul lor, sa rad, sa plang, sa strig si sa iubesc, sa fiu eu. Ador sa fiu surprinza cu gesturi romantice, sa fiu alintata din cand in cand, sa mi se deschida usa politicos, sa fiu ajutata la bagaj, sa fiu luata de mana si pe varf de munte si toate astea nu pentru ca as fi incapabila sa le fac singura si nu pentru ca mi-ar fi greu ci pur si simplu pentru a simti afectiunea si atentia unui om adevarat.
Vama Veche – aka, luna de miere, apa sarata, valuri reci si plaja ce inca arata ca o plaja asa cu tot cu mucurile de tigari intr-insa. Becul minune care avand muzica in fundal aduna lume si tantari pana la rasaritul soarelui. Simplitatea locului care inca nu a fost transformat in beton, manele si fitze, astfel permitand omului venit in concediu sa beneficieze de frumusetea naturii, putina liniste si de a-si incarca bateriile cu multa pofta de viata. E locul in care mai poti, seara, stand printre valurile marii ,sa vezi apusul fara a fi nevoit sa ocolesti cu privirea cladiri imense. Locul in care poti privi rasaritul stand cu fundul in nisipul rece si ascultand urletele de bucurie datorata intalnirii aproape miraculoase cu cei care au petrecut toata noaptea ca si tine asteptand momentul in care razele soarelui iti spun Buna Dimineata si Somn usor. Locul in care cu picioarele goale mangaiate de albastrul umed, poti porni in cautarea unor scoici, ce in asemenea clipe par a fi aduse de valuri din povesti ale copilariei tale. E locul inca aproape neschimbat si desi convinsa fiind ca nu va ramane la fel, sper sa imi mai poata oferi asemenea senzatii de neuitat inca macar pentru cativa ani.
Si iar m-am intins cu vorba, parca am vrut sa recuperez tot timpul lipsei cuvintelor de pe acest blog, poate am reusit, poate nu, dar amintirea clipelor din aceasta vara mi-a incalzit putin degetele ce acum parca mai usor danseaza pe tastatura.
O toamna frumoasa, galbuie si rodnica, o trecere mai usoara catre alb,zapada si sarbatorile iernii si o primavara cat mai timpurie.....

Caragiale- full option

din ciclul ce pot face eu pentru tine, ce poti face tu pentru ei...

...si am stat la povesti aseara....
Venise in vizita fosta mea colega de banca sa caute un cuibusor in oras pentru noaptea de dinaintea licentei si ne-au incercat amintirile din liceu de care, hal Domnului, am profitat din plin.
Incepand cu dulcele mister al chiulangitei cronice si acute, pana la activitatile extrascolare, practicate (zilnic) de noi, am parcurs firul fermecat al adolescentei pana la momentul in care viata a decis sa ne trimita pe drumuri diferite.

Asadar pentru a sarbatorii aceste clipe foarte rare si care din diferite motive de data asta se promiteau a fi scurte, m-am smuls dintre gandurile mele de (inca)domnisoara responsabila si cu toata maturitatea, m-am avantat intr-un chicotit cu gagica din fata mea.

Pas cu pas si poza cu poza am trecut de la piesele de teatru in care am jucat si ale caror repetitii si improvizari ne faceau mare placere, la spectacole organizate, discursuri, politica, bugete fragede, psihologie si tot ce mai consumam in timpul acelor nopti albe. Apoi am pasit la un trecut mai apropiat si discutand despre asa numitii pedagogi/doctori universitari/specialisti/genii am patruns misterele legate de conceptiile lor si valoarea fiecaruia in parte si foarte ciudat , sau poate nu.... am ajuns din nou la una dintre piesele jucate de noi in acele vremuri demult apuse...”Pedadog de scoala noua”...mda

So ce daca sistemul educational din Romania este pe marginea prapastiei si ce daca aceasta domnisoara din fata mea, la randul ei profesoara de limba romana este atentionata de cate ori vrea sa schimbe macar pentru clasele ei metoda asta de predare, atat de noua incat pare a fi mai veche decat era nu demult.... pe noi scena, aparent, chiar daca poate nu ne-a invatat cum sa traim, cu siguranta ne-a aratat ce fel de oameni intalnim de-alungul acestei piese de teatru numita viata.

Dezbatand acest subiect mirific destul timp pentru a-l relua si data viitoare cand ne vedem, am lasat-o sa-si inchida ochisorii pentru a-i putea concentra azi asupra licentei si intre timp sa patrunda pe taramul viselor unde are puterea sa revolutioneze tot sistemul educational sau macar, pentru cel putin o generatie de elevi, conceptiile si sufletele profesorilor.
Noapte buna d-na profesoara, ne vedem la urmatoarea “noua reforma a invatamatului”

ce isi face omul cu mana lui....

...se numeste lucru manual... incerc sa evit in ultimele saptamani tot felul de discutii contradictorii legate de timp, spatiu, libertate, rutina si faptul ca ma scoate din sarite ignoranta omului, in special a mea ... ce merit eu si ce merita cei de langa mine? ce fac pentru a merita ceva? si iar o incerc de la capat si deocamdata sunt ca iepurasul duracell, dar pana cand? Tatal nostru, care ... si se intrerupe sirul de idei si aripile viselor mele ma poarta spre culmi inalte unde stiu ca nu voi ajunge daca nu schimb ceva...apoi parca il aud pe tatal meu care radea mereu de cei convinsi ca e mai bine cu un rau cunoscut decat un bine nestiut...si iar se intrerupe sirul de idei....oare ar fi mai bine? oare 'mai bine' nu e acum? si mintea mea colinda fiecare margine de prapastie fara a observa ce e la un pas de pamantul sigur...bla bla bla and here I go again on and on and on and on and....
...incep sa obosesc... si asa usor as putea scapa de povara si de constiinta... si asa frumos ar fi sa o si fac... dar mi-e frica si lasitatea mea se bazeaza pe faptul ca s-ar pierde si ceva din mine, ceva special si a ramas atat de putin... si astept sa treaca timpul si pe la mine sa-mi mai sopteasca vre-un sfat...si cred si acum ca va fi mai bine...curand

melancolice

am crescut...ei si ce are a face?...nimic, e ceva perfect normal...doar ca ...am lasat in urma atatea lucruri minunate, atatea bucurii....atatea imagini... acea banala joaca de fiecare zi, trei copii insirati pe pat cu ochii la tv, furatul florilor din spatele blocului pentru a le oferi mamicii, somnul dulce pe pieptul tatalui meu,arta pe care o cream cu fardurile ascunse in sertarul de sub vitrina,mirosul de prajitura , povestile citite seara si v-ati ascunselea, nazdravaniile si aventurile, colectarea animalelor fara stapani, coreografii facute pe dr alban si backstreet boys, furisarea in locuri nepermise, soarele admirat cu ochii inchisi in timp ce mirosul de cartofi prajiti imi gadila nasul,ghiocei si martisoare, primele zile la scoala, vanatoarea de cadouri inainte de craciun, patura calda cu care ma invelea mama in serile reci de iarna cand stateam cu nasul lipit de geam si urmaream dansul fulgilor de zapada in lumina farurilor, plimbarile si discutiile "filozofice" cu fetele ,asteptarea musafirilor doar pentru a-mi inclesta dintii intr-o ciocolata adusa de undeva din tari de departe, zambetele atat de adevarate, inocenta si sinceritatea, dansul acela liber si bucuria...si visele mele atat de tangibile....
Da, a trecut, pare a fi o poveste atat de indepartata... si le-am schimbat... cu ce? cu griji, cu probleme, cu intrebari si decizii, cu tristete ,cursa dupa bani, cariera si cu responsabilitati...
Ce vrei sa fi cand o sa fi mare? dar oare m-a intrebat cineva daca vreau sa fiu mare? mi-a explicat cineva ce inseamna sa fi mare? era oare decizia mea?... si am crescut. Poate undeva imi doresc acum sa fiu din nou mica, sa ma cuibaresc in bratele parintilor mei si sa stiu ca e cel mai sigur loc de pe pamant, dar m-am facut mare... ei si acum? acum ce? ma uit si abia realizez ce copilarie frumoasa am avut si cata dragoste si protectie era in jurul meu...
Partea urata e ca nu doar eu am inaintat cu timpul ci si cei din jurul meu, intreaga mea lume s-a schimbat. Acum invat pe langa milioane de alte lucruri , cat de dureros e sa ajungi in acel stagiu al vietii unde trebuie sa spui uneia dintre persoanele indragite, o persoana care face parte din lumea ta de atatia ani, minciuni ... in ciuda oricarei dorinte de a te destainui, de a te plange putin pt a primi acele maini protectoare sa raspunzi ca esti bine, ca totul iti merge struna, ca esti fericita, orice doar sa nu isi faca griji ca are inima slabita, sa nu mai cada inca unul la fel cum au plecat cei care acum traiesc doar in amintirea ta. Invat cum e sa povesteti doar lucrurile bune unui parinte pentru ca sa nu fi nevoit sa ii accepti ajutorul, ajutor care pentru ei isi cere sacrificiul deja... si minti sau ocolesti partial adevarul si vezi in ochii lor ca stiu si ca vor si acum sa iti dea tot dar nu mai pot, nu mai au puterea poate... si nici nu vrei asta pentru ca acum esti constient ca e randul tau, e treaba ta sa le intorci aceea dragoste si protectie cu adevarat si iti doresti macar in momentul asta sa poti opri viata, timpul, sa nu ii lasi sa plece sa ii pastrezi langa tine pentru totdeauna....
Asta e, am crescut, cu sau fara voia mea, am devenit omul pe care si-l doreau sa fiu, pe care poate mi-l doream si eu si acum imi fac intrarea in razboi cu consecintele si sunt pregatita pentru lupta cu viata si am sa castig numai pentru ei aceasta batalie.

We are crooked souls trying to stay up straight,
Dry eyes in the pouring rain well
The shadow proves the sunshine
The shadow proves the sunshine

To scared little runaways
Hold fast to the break of day light were
The shadow proves the sunshine