melancolice

am crescut...ei si ce are a face?...nimic, e ceva perfect normal...doar ca ...am lasat in urma atatea lucruri minunate, atatea bucurii....atatea imagini... acea banala joaca de fiecare zi, trei copii insirati pe pat cu ochii la tv, furatul florilor din spatele blocului pentru a le oferi mamicii, somnul dulce pe pieptul tatalui meu,arta pe care o cream cu fardurile ascunse in sertarul de sub vitrina,mirosul de prajitura , povestile citite seara si v-ati ascunselea, nazdravaniile si aventurile, colectarea animalelor fara stapani, coreografii facute pe dr alban si backstreet boys, furisarea in locuri nepermise, soarele admirat cu ochii inchisi in timp ce mirosul de cartofi prajiti imi gadila nasul,ghiocei si martisoare, primele zile la scoala, vanatoarea de cadouri inainte de craciun, patura calda cu care ma invelea mama in serile reci de iarna cand stateam cu nasul lipit de geam si urmaream dansul fulgilor de zapada in lumina farurilor, plimbarile si discutiile "filozofice" cu fetele ,asteptarea musafirilor doar pentru a-mi inclesta dintii intr-o ciocolata adusa de undeva din tari de departe, zambetele atat de adevarate, inocenta si sinceritatea, dansul acela liber si bucuria...si visele mele atat de tangibile....
Da, a trecut, pare a fi o poveste atat de indepartata... si le-am schimbat... cu ce? cu griji, cu probleme, cu intrebari si decizii, cu tristete ,cursa dupa bani, cariera si cu responsabilitati...
Ce vrei sa fi cand o sa fi mare? dar oare m-a intrebat cineva daca vreau sa fiu mare? mi-a explicat cineva ce inseamna sa fi mare? era oare decizia mea?... si am crescut. Poate undeva imi doresc acum sa fiu din nou mica, sa ma cuibaresc in bratele parintilor mei si sa stiu ca e cel mai sigur loc de pe pamant, dar m-am facut mare... ei si acum? acum ce? ma uit si abia realizez ce copilarie frumoasa am avut si cata dragoste si protectie era in jurul meu...
Partea urata e ca nu doar eu am inaintat cu timpul ci si cei din jurul meu, intreaga mea lume s-a schimbat. Acum invat pe langa milioane de alte lucruri , cat de dureros e sa ajungi in acel stagiu al vietii unde trebuie sa spui uneia dintre persoanele indragite, o persoana care face parte din lumea ta de atatia ani, minciuni ... in ciuda oricarei dorinte de a te destainui, de a te plange putin pt a primi acele maini protectoare sa raspunzi ca esti bine, ca totul iti merge struna, ca esti fericita, orice doar sa nu isi faca griji ca are inima slabita, sa nu mai cada inca unul la fel cum au plecat cei care acum traiesc doar in amintirea ta. Invat cum e sa povesteti doar lucrurile bune unui parinte pentru ca sa nu fi nevoit sa ii accepti ajutorul, ajutor care pentru ei isi cere sacrificiul deja... si minti sau ocolesti partial adevarul si vezi in ochii lor ca stiu si ca vor si acum sa iti dea tot dar nu mai pot, nu mai au puterea poate... si nici nu vrei asta pentru ca acum esti constient ca e randul tau, e treaba ta sa le intorci aceea dragoste si protectie cu adevarat si iti doresti macar in momentul asta sa poti opri viata, timpul, sa nu ii lasi sa plece sa ii pastrezi langa tine pentru totdeauna....
Asta e, am crescut, cu sau fara voia mea, am devenit omul pe care si-l doreau sa fiu, pe care poate mi-l doream si eu si acum imi fac intrarea in razboi cu consecintele si sunt pregatita pentru lupta cu viata si am sa castig numai pentru ei aceasta batalie.

We are crooked souls trying to stay up straight,
Dry eyes in the pouring rain well
The shadow proves the sunshine
The shadow proves the sunshine

To scared little runaways
Hold fast to the break of day light were
The shadow proves the sunshine